Primăria Râmnicului continuă reabilitarea termică a blocurilor din municipiu – lucrările la opt blocuri de locuințe vor începe curând, iar la alte trei procedurile sunt într-un stadiu avansat
În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Primăria Municipiului a reușit accesarea tuturor fondurilor disponibile la nivelul întregului județ pentru eficientizarea termică a blocurilor de locuințe și clădirilor publice, astfel că 11 blocuri din Râmnic vor beneficia de asemenea lucrări cu finanțare nerambursabilă. La acest moment, în urma procedurilor de selecție, s-au semnat trei contracte de execuție pentru creșterea performanței energetice la bloc 93, strada Doctor Hacman nr. 18, bloc 11, aleea Privighetorii nr. 4; bloc O1, strada Remus Bellu nr. 5; bloc P1, strada Regina Maria nr. 25, bloc D2, Calea lui Traian nr. 147, bloc R24, strada Republicii nr. 10, bloc G117, str. Grigore Procopiu nr. 39 și bloc A4, str. Luceafărului nr. 2. O procedură de selecție aflată în evaluare vizează lucrările de consolidare seismică și renovare energetică la blocul V1 din strada General Magheru nr. 1 (pentru care s-au depus 5 oferte), o alta, care are în vedere creșterea performanței energetice la blocul Henri Coandă, strada Henri Coandă nr. 23 a adunat până la termenul limită de depunere din 26 februarie 4 oferte, iar o ultimă procedură referitoare la blocul 7 din strada Mihai Viteazu nr. 41 urmează să fie lansată foarte curând în Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP. Termenul de execuție pentru eficientizarea energetică este de 12 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, iar în cazul blocului V1, unde sunt necesare și consolidări seismice – de 24 de luni.