A fost sărbătoare la Galicea de Dragobete
Galicea a sărbătorit “Ziua dragostei la români- Dragobetele” care este înscrisă în calendarul tradițional la data de 24 februarie.
Se spune ca un neam este recunoscut prin istoria sa, prin personalitățile sale, prin tradițiile specifice, prin credință și dragoste față de Dumnezeu.
Românul se naște din dragoste divină și umană înainte de a se naște pământean și rămâne ancorat în dragostea oferită de Creator, de părinți și de neam.
În comuna Galicea în ziua de 24 februarie se desfășoară an de an o amplă manifestare culturală începută în anul 2006 la inițiativa Administrației Publice Locale și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din județul Vâlcea, intitulată “Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români!”. Parteneriatul între Primăria Galicea, Consiliul Local Galicea, Biblioteca Publică Galicea, Corul “Vocea Topologului” și C.J.C.P.C.T. Vâlcea a dus și anul acesta la implementarea unui proiect comunitar prin păstrarea și conservarea acestei sărbători anuale, aflată la ediția a XVIII- a unde tineri și tinere promovează tradiția, folclorul, datina și obiceiul și își manifestă bucuria prin poezie și cântec, arătându-și dragostea, iubirea și patriotismul.
Mulțumirile sunt aduse tinerilor participanți, coordonatorului preot Tițu Ion, Administrației Publice Locale pentru organizare și cadourile oferite copiilor.
”Mulțumiri Fanfarei Constantin Brâncoveanu a Consiliului Județean Vâlcea, dirijor domnul Petrișor Mirea și reprezentanților Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, dna director Stoica Elena, inițiator al proiectului acum 18 ani și doamnei consultant artistic Cristina Lorena Banacu-Șoșoacă!”, spune primarul localității, Florin Mărăcine.