Primarul Mihai Mateescu a evadat
Celebrul primar turnător al Securității din Băile Govora a evadat luni, 29 ianuarie, 2024.
Nuuu, nu din pușcărie că încă nu a ajuns acolo, deși, mai mulți procurori experimentați din Capitală lucrează de zor la dosarul lui.
Primarul a evadat din plină ședință de consiliu local, și spunem evadat pentru că urmărind live aceste ședințe, de câteva luni, am ajuns la concluzia că edilul ce a distrus prin nepăsare, indolență și incompetență un oraș stațiune celebru cândva, a ajuns să se simtă în aceste ședințe ca un gibon băgat în cușcă la ZOO!
Altădată dictator de forță în aceste ședințe, Mihai Mateescu a ajuns să fie luat la rost de consilieri, pus la punct pentru coțcăriile sale și apostrofat de cetățeni.
Cetățeni care au început să vină la ședințe și să ne întrebe din ce în ce mai des cum pot să scape de primar înainte de alegeri. Le spunem încă o dată că doar cu ajutorul Justiției sau a lui Dumnezeu.
La ședința de luni în sală se afla și o doamnă, fostă consilier local al PNL timp de 11 ani, ce ne-a povestit cum a demisionat la jumătate de mandat din cauza porcăriilor solicitate de primar. Încă un domn ne spune că a lucrat 8 ani la primărie dar și-a dat demisia acum mai mulți ani, nemairezistând la solicitările primarului de a încălca legile, și un cetățen cu pancartă pe care solicita demisia primarului ne spune că el și vecinii lui sunt mereu batjocoriți de edili.
Aceștia așteptau să se termine ședința de consiliu pentru a-i pune întrebări primarului la punctul “Diverse”.
Cu o față speriată de șoarece prins în cușcă, primarul și-a luat paltonul și telefonul la jumătatea ședinței și a fugit în huiduielile unor consilieri și cetățeni.
În curând la Govora va avea loc ședința pentru aprobarea bugetului. Moment foarte bun pentru localnici de a veni să-i ceară lămuriri primarului Mateescu despre atâtea bugete risipite inutil de-a lungul mandatelor sale.
Traian GUMINSKI