Comasarea alegerilor europarlamenatre cu cele locale este cea mai frivolă idee liberală din 2024
Deci numai o minte bolnavă de lider politic laș putea naște așa ceva.
Alegerile europalamentare sunt în primul weekend din iunie. Nicio altă țară din UE, deși în multe au loc alegeri anul acesta, nu suprapune peste acest scrutin altceva.
Din disperare pentru un scor deplorabil pe care îl vor lua oricum la aceste alegeri, unii liberali vor să comaseze aceste alegeri cu localele pentru a avea ca propagandiști și vectori electorali o armată de primari și consilieri.
Nu facem acum calcule ca să le demonstrăm ce s-ar întampla în Vâlcea cu scorurile lor.
Explicăm doar că în orice alegeri locale există pierzători. Unii din primari vor pierde alegerile. Unii consilieri locali și județeni nu vor mai fi pe liste sau își vor pierde mandatele în alegeri. Ei, bine, acești oameni însă, vor rămâne în funcții până la expirarea mandatelor. Deci chiar dacă alegerile au loc în iunie, noii primari vor depunde jurământul abia în octombrie sau noiembrie ca și consilierii.
Vă dați seama ce vor face în cele câteva luni cei din funcții care au pierdut? Să spunem că nu vor face nicio ilegalitate, dar ce interes ar mai avea să muncească. Probabil nu se vor mai duce la job. În acele consilii județene sau primării în care se va ști sigur că șefi se vor schimba în câteva luni, vă dați sema ce bine vor munci angajații și ce vor face ei? Consileirii care nu vor mai fi consilieri vă dați sema cum vor vota și ce le va putea cere să voteze un primar care nu va mai fi primar?
Urmăresc de peste o oră pe B1 TV dezbateri pe acest subiect și niciunul din invitați nu spune în discuție ce am scris aici.
La emisiune este si doamna Ramona Ursu, jurnalist, care spune că dânsa ca cetățean este de acord cu această comasare pentru că s-ar face economii de bani pentru organizarea alegerilor.
Doamna Ursu, aveți idee cât se va prădui și cât paraîndărăt se va lua în UAT-urile în care primarii în funcție află cu trei luni înainte de final de mandat că nu vor mai fi primari, mai ales în acele localități în care consilierii sunt mulți cu mandate deja pierdute în alegeri?
Este clar că mulți nu au înșeles nici frivolitatea propunerii liberalilor, și nici toxicitatea ei!
Traian GUMINSKI