O femeie s-a aruncat de la etajul IV al unui bloc din Rm. Vâlcea
În seara zilei de marți, 23 ianuarie 2024, o femeie s-a aruncat de la etajul 4 al unui bloc, căzând pe acoperișul scării de la intrare, în cartierul Ostroveni din Rm. Vâlcea. Femeia era conștientă în momentul în care cadrele medicale de la Ambulanță au ajuns la fața locului, ea fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea.
“Poliţiştii deplasați la fața locului au stabilit că este vorba de o femeie de 70 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma evenimentului, femeia a fost rănită, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză se efectuează cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul”, au precizat polițiștii vâlceni.