Tânăr cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența drogurilor
Un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Cernișoara, a fost depistat de poliţişti din cadrul Poliției orașului Horezu în noaptea de 15/16 ianuarie a.c. în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, în localitatea Tomșani, sub influența substanțelor psihoactive.
“În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana depistată fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au precizat polițiștii vâlceni.