La mulți ani, VÂLCEA, cel mai vechi și mai frumos județ din România!
Vâlcea, cel mai frumos județ din România, este și cel mai vechi județ din România, care și-a păstrat denumirea originală.
Astăzi, se împlinesc 632 de ani de la prima sa atestare documentară.
Prima consemnare a fost descoperită în Hrisovul din 8 ianuarie 1392, iscălit și pecetluit de domnitorul Mircea cel Bătrân: “Eu, cel în cel Hristos Dumnezeu, binecinstitorul şi de Hristos iubitorul, marele voievod şi domn a toată Ungrovlahia, după putere am binevoit […] să ridic din temelie o mănăstire […], am dăruit puţin obroc din casă mea pentru hrana călugărilor […]. În judeţul Vâlcea, pe fiecare an să-şi adune înşişi călugării albinăritul”.
Vâlcea este județul turismului total pentru că aici se face turism tot anul. Poți merge la schi pe una dintre cele mai frumoase pârtii din această parte a Europei, poți merge la plajă, dar la Vâlcea, te poți face și bine cu ajutorul apelor minerale din stațiunile balneoclimaterice, și îl poți găsi pe Dumnezeu în mănăstirile noastre frumoase și binecuvântate.
Vestigiile romane și așezările dacice, mânăstirile ctitorite de mari domnitori ai Țării Românești – Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu -, tipărirea primei cărți de legi în limba română – „Pravila de la Govora” (1640), locul în care s-a cântat pentru prima dată „Deşteaptă-te, române!”, locul unde s-a născut Petrache Poenaru, cel ce a pus ciucuri albaștri, galbeni și roșii pe steagul lui Tudor Vladimirescu și cel care a inventat stiloul, toate acestea ne inspiră să contribuim la construirea unui viitor la fel de admirabil.
La mulți ani, Vâlcea!
La mulți ani, vâlceni de pretutindeni!
Constantin Rădulescu – președintele Consiliului Județean Vâlcea