FEMEIE REȚINUTĂ DE POLIȚIȘTI 24 DE ORE, PENTRU REFUZ DE LA PRELEVAREA DE MOSTRE BIOLOGICE
La data de 27 decembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de o femeie de 38 de ani, din municipiul Pitești, bănuită de comiterea infracțiunii de refuz de la prelevarea de probe biologice.
Astfel, ieri, pe DN 64, în localitatea Stupărei, aceasta a fost depistată în trafic de polițiști, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La solicitarea legală a polițiștilor, cea în cauză a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, femeia refuzând și de această dată conducerea la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Ca urmare a cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, persoana în cauză a fost reţinută de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, urmând ca, astăzi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propuneri legale.
Polițiștii continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. (IPJ Vâlcea)