Mihai Blejan vrea să rezolve problema infrastructurii rutiere
Tânărul primar al comunei vâlcene Scundu, Mihai Blejan, a demonstrat și în 2023 că se pot face lucruri bune cu bani puțini și multă muncă. S-a pus și de această dată un accent deosebit pe curățenia localității și au fost organizate mai multe lucrări de ecologizare la care au participat mulți oameni din comună. De asemenea, a fost achiziționat un utilaj nou în timp ce familiile care au suferit în urma inundațiilor au fost ajutate. Tot în anul 2023 au fost sărbătoriți cum se cuvine 40 de ani de la înființarea echipei de fotbal Zorile Scundu iar baza sportivă a fost modernizată. Ei bine, pentru 2024, primarul Blejan va pune accent pe modernizarea infrastructurii rutiere, urmând să depună mai multe proiecte pentru finanțare.