Manifestare importantă la Drăgășani
Sâmbătă, 18 octombrie, Municipiul Drăgășani este gazda unei competiții care deja a devenit tradiție. Astfel, la Stadionul Municipal se va desfășura Memorialul “Constantin Teofilescu” la atletism, Programul o să fie unul încărcat, urmând să se organizeze curse pentru copii, junior, școlari, dar și pentru sportivii de performanță. Cea mai interesantă cursă o fie cea open, la care se poate înscrie orice doritor și care se va organiza pe distanța de o milă. Interesant este că la manifestare vor participa și reprezentanți ai Federației Române de Atletism și participanții talentați vor putea ajunge la cluburi importante din județ și din toată țara. Se va concura pe mai multe distanțe, de la 400 de metri până la 2000 de metri iar premiile sunt atractive și vor consta în bani, tricouri, medalii și diplome. Competiția este organizată de Primăria Municipiului Drăgășani, Liceul Tehnologic Brătianu Drăgășani, Asociația Județeană de Atletism și DSTJ Vâlcea.