Poliţia Vâlcea scoate la concurs 55 posturi de poliţişti
În perioada 3 – 7 octombrie, persoanele care doresc să devină poliţişti se pot înscrie pe posturile scoase la concurs de Poliţia Română.
La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea sunt scoase la concurs 55 de posturi, din care 54 sunt pentru încadrarea directă de agenţi în structurile de ordine publică şi poliţie rutieră, atât în mediul urban cât şi în mediul rural. Celălalt post de agent este pentru reîncadrarea celor care au avut calitatea de poliţişti şi pot fi reîncadraţi, care au studii conform cerinţei postului, respectiv îndeplinesc cerinţele legale.
Detalii privind condiţiile de înscriere, documentaţia necesară, probele de concurs, tematica şi bibliografia pot fi consultate pe pagina de web a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, respectiv: www.vl.politiaromana.ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs .