Au fost desemnaţi judecătorii BEJ Vâlcea
În vederea organizării și desfășurării alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, prefectul județului Vâlcea, Radu Renga, informează că activitățile specifice se desfășoară conform calendarului stabilit.
Astfel, în data de 30 septembrie 2016 au fost desemnați cei trei judecători ai Tribunalului Vâlcea în Biroul Electoral Județean (B.E.J.) Vâlcea. Aceștia sunt Stoinea Vasilică-președinte, Mateescu Carmen Adeluța-locțiitor și Donțete Daniel-membru. Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu menționează că, începând cu data de 3 octombrie 2016, reprezentanții partidelor politice trebuie să își desemneze reprezentanții în Biroul Electoral Județean Vâlcea.