Lucrări de modernizare pe străzile din Olănești
Primarul Sorin Vasilache are planuri mari și în următoarea perioadă pentru orașul pe care îl administrează. Vor începe lucrările de modernizare pe o lungime de 4 kilometri de drum pe străzile Glodeanu, Mihai Eminescu și Comanca, precum și modernizarea podului peste pârâul Olănești din strada Comanca, în punctul „Stroe”. Finanțarea proiectului este asigurată în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a investiției este de 15.056.877,86 de lei, iar contractul de finanțare este valabil până la data de 31 decembrie 2026. Până la această dată, se preconizează finalizarea obiectivului de investiții și punerea lui în funcțiune, contribuind astfel la îmbunătățirea infrastructurii locale. Și porțiunea de drum de la Izvorul 24 până la intersecția cu drumul județean 656 se află pe lista de modernizare a edilului. Se vor efectua lucrări de asfaltare, betonare, construirea de rigole pentru preluarea apelor pluviale, construirea de podețe și toate celelalte lucrări necesare pentru a asigura o zonă sigură pentru locuitori și turiști.