FOTO: Percheziții la Vâlcea la persoane bănuite de trafic de droguri

La data de 21 iulie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, au efectuat 5 mandate de percheziție domiciliară, în județul Vâlcea, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără de drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astfel, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unei persoane. Măsura a fost dispusă după ce, bănuitul a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut asupra sa, aproximativ 100 de grame de substanțe cu efect psihoactiv, în scopul comercializării pentru 5.000 de lei.
Din cercetări a reieșit că, în perioada mai – iulie 2023, persoana în cauză, în mod repetat, ar fi comercializat droguri de risc și mare risc și substanțe cu efect psihoactiv, către consumatori din județul Vâlcea.

Ulterior, în urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate, o plantație de cannabis formată din 57 de plante, în diverse stadii de dezvoltare, 150 de grame de substanțe cu efect psihoactiv, precum și alte mijloace de probă.

În cursul zile de 21 iulie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vâlcea a dispus arestarea preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale ai Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.