Viitorul Dăești se reorganizează
După două sezoane în care a jucat barajul de accedere în eșalonul al doilea al fotbalului românesc, Viitorul Dăești va trece printr-o perioadă de reorganizare. Formația de la Fedeleșoiu o să fie antrenată de un fost mare jucător de la Vâlcea, Costel Gaiță, în timp ce funcția de director sportiv este asigurată de Marius Țețe Vlădoi. Cel mai probabil o parte importantă a fotbaliștilor care au jucat în sezonul trecut pentru Minerul Costești vor evolua la Dăești, lotul urmând să fie completat cu alți jucători. Azi a avut loc reunirea lotului Viitorului, urmând să se joace mai multe meciuri de pregătire și să se organizeze un cantonament pe plan local. În sezonul viitor Vâlcea va avea mai multe reprezentante în fotbalul de eșalon trei: Viitorul Dăești, Flacăra Horezu, SCM Râmnicu Vâlcea și Cozia Călimănești. (Gabriel Cîrjaliu)