Școlile din Stoilești, prioritare pentru primarul Florin Ionescu
Florin Ionescu, primarul comunei Stoilești, a obținut finanțare pentru modernizarea
școlilor în ceea ce privește mobilierul și partea tehnică de predare. Spune că așteptă
semnarea contactului de finanțare din fonduri europene și sunt valori de peste 1,6
milioane de lei.
„În acest proiect sunt prinse toate cele 9 școli unde avem amenajate și grădinițe. Tot
pentru modernizarea școlilor depunem acum la finanțare prin ADR proiectul pentru
școala din satul Stoilești și cea din satul Geamăna. În același timp avem în lucru
școala din satul Urși, iar prin PNRR am semnat contractul de finanțare și suntem în
faza de proiect tehnic”, a declarat Florin Ionescu, primarul comunei Stoilești.