Gata! Vin gazele la Bujoreni!
“Când nimeni nu mai credea, noi am crezut! Când nimeni nu ne mai dădea vreo șansă să rezolvăm problema gazelor naturale din comuna Bujoreni și întâlneam piedici la tot pasul, am rămas fermi pe poziție și am insistat să obținem finanțarea necesară! Și am reușit alături de extraordinara echipă a Primăriei Bujoreni, dar și de partenerii noștri de la Primăria Călimănești, cu care am pornit la drum în acest proiect.
Azi, 30 mai 2023, este o zi mare pentru comunitatea din Bujoreni! Azi am semnat contractul de proiectare și execuție pentru proiectul “Înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Bujoreni – Specialitatea: rețele inteligente de distribuție gaze naturale”. Obiectivul de investiții este finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și are o valoare de 61.859.955,96 lei. Durata de execuție este de 2 luni pe partea de proiectare și 12 luni pe partea de lucrări efective. Acum, totul intră în linie dreaptă și nu va mai dura mult până când cetățenii din Bujoreni se vor putea bucura de facilitățile specifice lumii moderne, normale în secolul în care trăim.
Pe această cale, vreau să le mulțumesc, încă o dată, colegilor din echipa de proiecte a Primăriei Bujoreni pentru ajutorul necondiționat și pentru zecile de ore lucrate peste program și neplătite. Mulțumesc, de asemenea, Consiliului Local (doar majorității care înțelege necesitatea dezvoltării comunei noastre) pentru aprobarea proiectelor. Nu în ultimul rând, îi mulțumesc domnului primar al orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, pentru excelenta colaborare. Sunt sigur că vor mai urma proiecte comune!”
GHEORGHE GÎNGU – PRIMARUL COMUNEI BUJORENI