Mircia Gutău, precizări la atacurile PNL Râmnicu Vâlcea
Într-un articol din presa locală, viceprimarul Virgil Pîrvulescu face afirmații grave (și complet false) în legătură cu indexarea cu indicele inflației a unor taxe și impozite locale pentru anul viitor, aprobată în ședința din aprilie a Consiliului Local în temeiul Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.
Astfel, viceprimarul liberal, dovedind o totală lipsă de informații și noțiuni administrative, sau doar rea-voință, susține că grupul consilierilor locali ai PNL s-ar fi abținut de la votarea acestei Hotărâri pentru că aplicarea indicelui de inflație de 13,8% (așa cum a fost el comunicat de către Ministerul Finanțelor Publice) la cota de impozitare pentru clădirile nerezidențiale deținute de către persoanele juridice (care în Municipiul Râmnicu Vâlcea este de 1,10% – și nu 1,20% cum, din nou eronat, afirmă viceprimarul – din valoarea impozabilă a clădirii) ar fi dus la depășirea nivelului maximal impus de lege, respectiv de 1,3%.
Complet neadevărat: în chiar textul proiectului Hotărârii de Consiliu Local nr. 108/26 aprilie 2023, la art. 1, se precizează foarte clar că „pentru 2024 cotele procentuale rămân al nivelul anului 2023”, adică inclusiv cota de impozitare a clădirilor nerezidențiale deținute de persoanele juridice rămâne neschimbată, respectiv la valoarea de 1,1%. Precizez că respectiva cotă a rămas la această valoare din urmă cu doi ani, iar stabilirea impozitului pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor juridice se face (conform art. 460, alin. 5 și 6 din Codul Fiscal) prin aplicarea acestei cote la valoarea impozabilă de la 31 decembrie a anului anterior pentru care se datorează taxa, valoare impozabilă care se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare.
Conform Codului Fiscal, la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea – la fel ca în cazul tuturor administrațiilor locale din țară! – prin HCL nr. 108/2023 au fost indexate cu indicele de inflație de 13,8% următoarele impozite și taxe: valoarea impozabilă pe metru pătrat de suprafață construită desfășurată la clădiri în cazul persoanelor fizice, impozitul și taxa pe teren persoane fizice și juridice, impozitul pe mijloacele de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor, taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate, taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă, taxe instituite de consiliul local, taxe aplicabile în parcările publice cu plată și de utilizare parcare subterană din zona centrală, taxe de închiriere pentru bazele sportive din municipiu, taxe pentru serviciile prestate de Direcția Poliției Locale, taxa stabilită în baza unor legi speciale.
În cazul în care Primăria Municipiului, prin compartimentul de specialitate, ar fi nesocotit prevederile și termenele Codului Fiscal și nu ar fi propus spre aprobare Consiliului Local proiectul de indexare cu indicele inflației a unor taxe și impozite locale pentru anul următor, atunci, conform art. 491 din Codul Fiscal, această indexare s-ar fi aplicat în mod automat la nivelul maximal al tuturor cotelor de impozitare existente, ceea ce ar fi dus, în cazul impozitului pe clădirile nerezidențiale deținute de persoanele fizice la o valoare de 1,3% x 13,8% = 1,479%; din fericire, specialiștii Direcției Economico-Financiare și-au îndeplinit, ca de fiecare dată, sarcinile ce le revin, iar un astfel de scenariu a fost evitat.
Este regretabil că, motivat de interese politico-electorale obscure, viceprimarul Virgil Pîrvulescu aruncă în spațiul public, cu o iresponsabilitate îngrijorătoare, informații false și tendențioase, de natură a crea în mod artificial tensiuni în rândul comunității locale.
Mircia GUTĂU,
Primarul Municipiului