Viitorul Dăești a pierdut contra liderei
Fotbaliștii de la Viitorul Dăești nu au reușit nici la a patra încercare să învingă actuala lideră a seriei din eșalonul al treilea, CSM Alexandria. Gruparea de la Fedeleșoiu a dominat întâlnirea de pe propriul teren, dar singurii care au marcat au fost oaspeții, în minutul 29 și 0-1 a fost scorul final, chiar dacă Viitorul a avut o sumedenie de ocazii în repriza secundă. Cealaltă formație vâlceană din serie, Flacăra Horezu, a cedat cu 2-4 pe propriul teren cu Sporting Roșiori și oaspeții au revenit pe locul secund al clasamentului, la două puncte distanță de dăeșteni. În turneul de play-out, Minerul Costești a trecut cu 2-0 de Vedița Colonești și a părăsit ultima poziție a clasamentului în timp ce Cozia Călimănești a plecat cu un punct meritat din deplasarea de la Potcoava, scor 1-1.