Serviciul de achiziții publice de la Șirineasa a fost externalizat
Consilierii locali ai comunei Șirineasa s-au întrunit pentru ședința ordinară a lunii trecută care a avut pe ordinea de zi șase puncte, plus punctul de diverse. Cea mai importantă decizie a aleșilor este externalizarea activității de achiziții publice deținute până acum de compartimentul de achiziții publice, urbanism și resurse umane. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul Bebe Streinu, prin compartimentul de contabilitate. De asemenea, s-a decis aprobarea încheierii contractului de prestări servicii juridice, de consultanță, asistență și reprezentare pentru apărarea intereselor comunei pentru o perioadă de un an în cauzele în care vor figura ca părți autoritățile administrației publice locale. Tot în această ședință s-a atribuit către un fermier o suprafață de pășunat în izlazul comunal.