Primarul Mircia Gutău a început săptămâna bine: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” are asigurată finanțarea de peste 20 de milioane lei prin PNRR pentru lucrări de eficientizare energetică
Aflat la București în prima zi a acestei săptămâni, primarul Mircia Gutău a semnat contractul de finanțare în valoare de 20.331.522,87 lei pentru proiectul Creșterea eficienței energetice a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, depus de Municipalitatea Râmnicului în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta 5 „Valul Renovării”. Liceul de la poalele Dealului Capela este cea de-a zecea unitate de învățământ din oraș ce urmează a fi reabilitată prin PNRR, alături de Liceul Tehnologic „Ferdinand I”, Grădinița cu program prelungit „Cozia”, Școala Gimnazială nr. 5, Grădinița cu program prelungit „Traian”, Grădinița cu program prelungit nr. 14, Seminarul Teologic „Sf. Nicolae”, Liceul Sanitar „Antim Ivireanul”, Colegiul Energetic și Școala Gimnazială Colonie, ale căror finanțări au fost contractate în ultimele luni. Tot la Colegiul „Mircea cel Bătrân” sunt în derulare, cu finanțare de la bugetul local, lucrări de reabilitare la sala de sport (refacerea acoperișului, a vestiarelor, a instalațiilor sanitare și termice, a suprafeței de joc etc.), ce urmează a se finaliza în această vară.