PNL Vâlcea: Întâlnire festivă de Ziua Femeii!
Prin tradiție, sosirea primăverii este marcată la 1 martie de Ziua Mărțișorului, iar la 8 martie de Ziua Femeii! Ce poate fi mai frumos și mai înviorător decât această asociere a căldurii și prospețimii primăverii cu respectul pe care îl datorăm Mamelor, Fiicelor, Soțiilor nostre, într-un cuvânt FEMEII.
Sub acest semn, a avut loc în după-amiaza zilei de 3 martie, la inițiativa Biroului Politic al Filialei PNL Vâlcea, cu contribuția deosebită a Președintei OFL VÂLCEA, doamna senator Claudia Mihaela Banu și cu participarea președintelui, deputat Cristian Buican, o întâlnire festivă în cadrul căreia au fost omagiate doamnele și domnișoarele din filiala noastră și s-a transmis un mesaj de felicitare tuturor doamnelor și domnișoarelor din județul nostru.
La sărbătoarea femeilor liberale au participat parlamentari, primari și viceprimari, consilieri județeni și locali, membrii Biroului Politic Județean. Cu această ocazie, doamnele și domnișoarele liberale care desfășoară activități politice și de reprezentare în diversele structuri ale partidului și ale administrației au primit din partea organizatorilor diplome și buchete de flori ca expresie a prețuirii de care se bucură eforturile pe care le-au depus.
Președintele Filialei Județene a PNL, profesorul Cristian Buican, a dorit nu numai să fie prezent pentru a-și omagia colegele, ci și pentru a-și exprima prețuirea pe care le-o poartă oferind câte un buchet de flori fiecăreia dintre doamnele și domnișoarele care au fost prezente. De asemenea, doamna senator Claudia Mihaela Banu a exprimat mulțumirile sale față de colege și față de toți cei care au făcut posibilă sărbătorirea.
Dorim colegelor liberale, tuturor femeilor din județul nostru, un călduros La Mulți Ani, sănătate și fericire!
Biroul Politic Județean al PNL VÂLCEA
Senator Claudia Mihaela Banu
Deputat Cristian Buican