Biblioteca Galicea continuă un proiect important

În cadrul proiectului comunitar local intitulat “Oameni de cultură, poeți și prozatori galiceni”, inițiat în anul 2022 și implementat în parteneriat cu Primăria Galicea, Biblioteca Galicea promovează o mare personalitate locală, distinsul domn Virgiliu Constantinescu-Galiceni, sociolog, cercetător, publicist, doctor în filosofie, profesor universitar la Universitatea din București, coordonator principal în colectivul enciclopedic și important om de cultură, născut la 2 februarie 1932, în comuna Stoilești, jud. Vâlcea, ulterior părinții mutându-se în satul Teiu, comuna Galicea unde a copilărit și a urmat primele clase primare.

Cine este Virgiliu Constantinescu-Galiceni:

În anul 1944, în urma examenului de admitere, Virgiliu Constantinescu-Galiceni a devenit elev al Școlii Normale “Andrei Șaguna” din Sibiu, ale cărui cursuri le-a absolvit în anul 1952. Încă din perioada claselor superioare și-a simțit vocația către filosofie , fiind metodic îndrumat de profesorul Lucian Bologa și susținut discret de către profesorul Ilie Popescu.
A frecventat ședintele Cenaclului literar “Orizonturi noi”, de pe lângă “Uniunea scriitorilor” filiala Sibiu, unde poetul și dramaturgul Radu Stanca îi prevestea un strălucit viitor de critic literar, iar Paul Goma – care-i era coleg de generație – îi cerea aprecieri asupra prozei pe care o prezenta în întâlnirile cenaclului sibian de sâmbăta de după amiază.
După absolvirea cursurilor Școlii Normale din Sibiu, a fast încadrat ca profesor suplinitor de limba și literatura română, la școala de șapte ani din comuna Cungrea, județul Olt (fost raionul Drăgășani), unde a cunoscut drama procesului de începere a transformării socialiste a agriculturii și a resimțit prin propria-i experiență efectele devaluării rolului intelectualului în general și a celui din mediul rural în particular.
În anul 1954 devine student al Facultății de Filosofie, la Universitatea din București. Aici s-a întâlnit cu dogmatismul malefic al gândirii marxiste, precum și cu procesul de rusificare dirijat de consilierii sovietici, care urmăreau ,,spălarea creierului nostru etnic” și transformarea României într-o gubernie rusă.
In timpul studenției a fost un animator al cercurilor științifice, iar în replică la atitudinea nihilistă față de valorile culturii naționale, a înființat Cercul de istoria filosofiei românești, care însă n-a avut o durată prea mare și nici nu a fost lipsit de urmări opresive la adresa celor care l-au inițiat.
Studentul Virgil ignoră interdicția impusă pe linie de partid de a nu se studia operele filosofilor clasici și nu s-a conformat principiilor luptei de clasă a ,,demascării”, motiv pentru care a fost acuzat de ,,popularizare a filosofiei idealiste în facultate” și de a fi adus grave prejudicii purității marxiste.
Din varii motive, organizația de partid a recomandat să nu fie primit nici în învățământul superior și nici în cercetare “neprezentând garanții politice”. Ba mai mult, i s-a dat și o sancțiune severă pe linie UTC, aproape de excludere. Urmare a acestei situații după susținerea examenelor de licență a fost repartizat în raionul Bârlad, la școala cu șase clase din satul Voinești, comuna Obârșeni, pe valea Tutovei, unde a predat muzica, desenul și educatia fizică, la care se adăugau câteva ore de istorie și câteva ore de limba și literatura română.
Fără a “abdica” de la principiile sale de muncă și de perseverență și-a organizat temeinic activitatea atât în școală, cât și în afara ei, atrăgând aprecierea celor în drept, care i-au caracterizat munca în termini deosebit de favorabili, iar în vara anului 1960 a fost numit inspector școlar.
În scurt timp, în urma unor recomandări a devenit asistent la catedra de filosofie a Universității Al. I. Cuza din Iași, pentru seminariile de Logică și Istoria filosofiei, iar de la 1 octombrie 1962 s-a transferat la Catedra de Filosofie a Universității din București.
Aici a început cercetarile sociologice “pe cont propriu”, iar în momentul înființării Catedrei de Sociologie s-a numărat printre membrii ei fondatori.
Sub conducerea științifică a profesorului Tudor Bugnaru, și-a finalizat doctoratul, susținând teza despre Sistemul sociologic al Lui Dumitru Drăghicescu, gânditor român cunoscut peste hotare, dar necunoscut în țara noastră.
În anul 1971 a devenit, prin concurs, conferențiar la catedra de sociologie, predând Sociologia rural-urbană, dar și sociologia generală împreună cu Miron Constantinescu. A luat parte la toate campanile de cercetare organizate de Catedra de Sociologie, dar a avut și cercetări independente în localitățile rurale din județele Olt, Argeș, Mureș și Tulcea.
În timpul evenimentelor din decembrie 1989 a luat parte efectivă la acțiunile revoluționare, fiind prezent în punctele fierbinți ale Capitalei organizând și acțiunea de apărare a clădirii Facultății de Drept. Imediat după încetarea focului, a început acțiunea de reînființare a secției de Sociologie la Universitatea din București care printr-o înțelegere cu Catedra de Psihologie, a devenit Facultatea de Sociologie-Psihologie. În aceste condiții a îndeplinit funcțiile de Șef de Catedră și “Decan Interimar”.
Referitor la perioada imediat urmatoare evenimentelor din decembrie 1989, din motive bine întemeiate s-a transferat la Univesitatea Spiru Haret, ajutând la organizarea Facultății de Sociologie-Psihologie, al cărui prim decan a fost, iar apoi cere să fie eliberat din această funcție și să îndeplinească doar funcția de Șef de Catedră.
Dintre contributiile originale în domeniul sociologiei reținem pe cele de ordin metodololgic, privind raportul dintre logic și istoric în cunoașterea fenomenelor sociale.
În ceea ce privește contribuția sa la teoria socialului, este de menționat elaborarea unei alte gândiri asupra sistemelor, distinctă față de teoria funcționalism-structuralistă cât și de cea morfogenetică, intitulata “Teoria interacționist constructivistă a sistemelor autogenerativ-creatoare”.
În sociologia rurală, a formulat pentru prima dată o teorie a “nonurbanizării” satelor, pledând pentru dezvoltarea acestora către un nou ruralism (un neoruralism) care să plaseze ruralul pe coordonatele informatizării și ale modernizării și nu pe acelea ale urbanismului.
Pornind de la propria-i teorie, aceea a sistemelor interactionist constructiviste, a sistemelor autogenerativ-creatoare, a formulat teza dezvoltării prin sine a fiecărei comunităti rurale, pentru a pune în acțiune propriile-i resurse atât naturale, cât și umane. În felul acesta, fiecare comună își conservă identitatea ei ireductivă și îi conferă o perspectivă de dezvoltare prin sine.
Se opune importului de modele și respinge ideea de ,,zone defavorizate”, insistând pentru punerea în lucru a aptitudinilor din mediu și pentru o economie industrială de tip local: industrie turistică, industrie mică, industrie extractivă și de prelucrare, tip atelier, industrie a postăvăritului tradițional, industrie artizanală, etc.
În ultimii ani cercetările sale s-au desfășurat în zone cu preponderență ecologică, respectiv în satele din Delta Dunării, în vederea elaborării unor strategii adecvate de protecție a habitatului ,,țării dintre ape” și a combaterii fenomenului de ,,vacuum social”.
A avut o strălucită carieră universitară, în special la Universitatea « Spiru Haret » din Bucureşti, unde a predat cursuri de sociologia comunităţilor urbane şi rurale, sociologie generală şi teorii sociologice contemporane.
Între 1991 şi 1997, a fost decan al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii menţionate ; din 1997, conferenţiar şi apoi profesor universitar, şef de catedră la facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială.
Profesor asociat al Universităţii Waseda din Tokyo-Japonia şi colaborator la Facultatea de Geografie Umană din Potsdam – Germania. Membru al Asociaţiei Internaţionale de Sociologie şi al Asociaţiei Europene de Sociologie Rurală.
Cărți publicate: A publicat 3 cărţi de autor: Spiru C.Haret: Haretismul ca fenomen social; publicată de Editura Fundației România de Mâine, București, 2012; Sociologia Comunităților Rurale, publicată de Editura Fundației România de Mâine, București, 2007; Sistemul sociologic al lui Dumitru Drăghicescu, 1973.
A publicat 5 cărți în calitate de coautor şi colaborator la 6 volume colective. Este cel mai consecvent şi mai avizat dintre exegeţii operei şi personalităţii savantului Dumitru Drăghicescu – originar tot din judeţul Vâlcea, din opera căruia a publicat, până în prezent, cinci volume (două dintre acestea fiind şi traduse), dovedind o remarcabilă corectitudine ştiinţifică în studierea şi editarea lucrărilor respective. Este coautor şi coordonator la 14 volume din Enciclopedia marilor personalităţi.
A scris împreună cu Ion Ungureanu ,,Teorii Sociologice Contemporane”, iar împreună cu Paula Stoleru și P. Grigorescu a scos primul ,,Manual de Sociologie Generală” de după cel de­-al doilea război mondial. În ziua de 28 mai 2011, într-un cadru solemn, a fost declarat cetăţean de onoare al comunei Galicea.

Sursa: istorielocală.ro-,,Personalități vâlcene, știință și învățământ!”; Sociologia comunităților rurale.