”Iona” de Marin Sorescu, în premieră pe scena Teatrului Anton Pann sâmbătă și duminică, 21 și 22 ianuarie
Teatrul Anton Pann deschide anul 2023 cu o premieră. Este vorba de ”Iona” piesa cunoscutului dramaturg contemporan Marin Sorescu, spectacol pus în scenă de Mateea Marin. Evenimentul la care sunteți invitați să participați va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, respectiv sâmbătă și duminică, 21 și 22 ianuarie de la ora 19.00, Sala Studio a Teatrului Anton Pann.
Tema piesei este singurătatea ființei umane, frământarea omului în efortul de aflare a sinelui. Iona întruchipează figura speranței eterne până la ultimul său gest pe care îl săvârșește în acest sens. O dată cu acest spectacol, publicul din Rm. Vâlcea, dar și din toată țara, va putea beneficia de o producție care aduce în prim plan una dintre marile opere ale literaturii române, care, până în acest moment, nu a fost montată în această manieră. Perenitatea atmosferei și personajul din scrierea lui Marin Sorescu oferă șansa de a reconstrui o lume perfect valabilă și în ziua de azi, cu care vor rezona toate categoriile de public căreia i se adresează.
“Iona”, o capodoperă care împreună cu alte piese ale lui Marin Sorescu: “Paracliserul”, “Matca”, “Există nervi”, “A treia ţeapă”, “Răceala” figurează în repertoriul multor teatre din lume. Piesele sale s-au bucurat de o primire excepțională, fiind traduse și prezentate pe scene din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varşovia şi Port-Jefferson (SUA).
Totodată, noua producție va fi o îmbinare perfectă între spiritul creator al unui tânăr regizor și al unui teatru care are un public foarte variat.
Mateea Marin, regizorul acestei piese și președintele Asociației Ataraxia, datorită implicării în numeroasele activități culturale pe care le-a creat, a devenit cunoscută, atât în plan local, cât și la nivel național. Este absolvent al Universității Lucian Blaga Sibiu-Facultatea de Teatrologie. Experiența de peste 15 ani în teatru ca manager al unor proiecte culturale de anvergură, regizor al unor spectacole de păpuși, colaborarea cu alte teatre pe diverse proiecte, formator de training-uri, deținător a numeroase premii, și lista ar putea continua, zicem noi, își spune cuvântul. Acum vine, și printr-o viziune proprie, la o altă manieră, ne propune acest spectacol.
Distribuție: Alexandru Beteringhe- Iona; Marina Muntean -pescar 1; mânuitor Vasile Marinoiu- pescar 2; Cătălin Asanache- light design; Lucian Marin și Ioan Andreica–muzică. Echipa tehnică: Vasile Marinoiu- regizor tehnic, Cristi Ologu- lumini Robert Roiban- sunet, Loredana Marinoiu- recuzită și costume. Mateea Marin- regie si scenografie
”Iona” de Marin Sorescu în premieră pe scena Teatrului Anton Pann, sâmbătă și duminică, respectiv 21 și 22 ianuarie, ora 19.00, Sala Studio a Teatrului Anton Pann.