S-a deblocat finanțarea de la Guvern pentru finalizarea anvelopării termice a blocurilor din zona centrală
În baza contractului de finanțare semnat în urmă cu câteva zile de primarul Mircia Gutău, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației urmează să vireze în bugetul municipiului suma de 3.409.759,96 lei reprezentând ultima tranșă pentru lucrările de anvelopare a blocurilor din zona centrală bloc L – Calea lui Traian, bloc L – strada Regina Maria și bloc „Anton Pann”, în cadrul Programului național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, derulat conform OUG nr. 18/2009. Lucrările la cele trei imobile au fost întrerupte în decembrie 2021 în absența alocărilor de la bugetul central și doar în urma unei ordonanțe de urgență din august și a contractului semnat în această lună s-a deblocat finanțarea programului la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea. În condițiile primirii sumei necesare, se estimează că lucrările de anvelopare termică la cele trei blocuri din centrul Râmnicului se vor finaliza la jumătatea anului viitor. În cadrul aceleiași linii de finanțare, la finele anului trecut au fost anvelopate blocurile 1 și 2 din zona Troianu.