Victorie de senzație pentru Montana Izvorul Rece
Una dintre cele mai interesante partide a etapei Seriei Nord a eșalonului șase a avut loc la Vaideeni, între Montana Izvorul Rece și echipa care a terminat pe podium sezonul trecut, Progresul Măldărești. Formația viceprimarului Vasile Ichim a reușit cele mai bune 90 de minute din acest sezon și s-a impus cu 4-3, după o partidă spectaculoasă, gustată de publicul spectator. Cel mai bun fotbalist al partidei a fost Alexandru Danciu de la Montana, autor a trei goluri, unul mai frumos ca altul. Pentru echipa din Vaideeni a mai punctat Cristian Dumitrescu. De menționat este faptul că centralul Răzvan Mosor l-a eliminat pe fotbalistul Montanei, Radu Dumitrescu, decizie care nu a fost contestată de gazde, conducerea echipei ținând să laude prestația cavalerului fluierului din Vâlcea. Montana este pe poziția a cincea a clasamentului, la două puncta distanță de podium.
Cealaltă formație din Vaideeni, Păstorul, a cedat pe propriul teren derby-ul contra formației Cavalerul Trac Cernișoara, scor 2-4. Lider detașat al seriei este CS Olanu. (Gabriel Cîrjaliu)