Muereasca nu va avea prea curând canalizare
Primăria comunei Muereasca a solicitat, prin proiecte, Guvernului, fonduri pentru introducerea alimentării cu gaze naturale ș ia canalizării.
Primarul Ion Ungureanu este însă realist și spune că ambele proiecte necesită costuri imense mai ales cel de canalizare. Comuna este montană, gospodăriile sunt așezate pe dealuri, iar canalizarea ar presupune stații de pompare și repompare a apelor uzate. Aceste stații consumă energie electrică care este din ce în ce mai scumpă. În final, consumatorii ar putea fi obligați să plătească tarife de 3-5 ori mai mari decât în Râmnicu Vâlcea. În plus nici realizarea rețelei nu este deloc ieftină. Localnicii însă vor mai degrabă canalizarea decât alimentarea cu gaze. Un studiu arată că abia o familie din 3 din localnici s-ar racorda la o rețea de alimentare cu gaze. Poate reticența provine și din apropierea pădurilor și obișnuința oamenilor de a se încălzi cu lemne. Primarul speră în apariția unor fonduri pentru dezvoltarea localităților rurale și în realizarea canalizării după model elvețian, cu stați mici arondate câtorva gospodării. (T.G.)