IMPORTANT! AZI, 9 noiembrie, Râmnicu Vâlcea nu va avea apă caldă și căldură la parametrii normali
În data de 09 noiembrie 2022, ora 09.15, s-a produs un eveniment imprevizibil constând în spargerea violentă a cazanului C5, acesta fiind singurul cazan cu care se funcționa având în vedere temperaturile ridicate din această perioadă.
Imediat după producerea acestui eveniment au început manevrele de pornire a cazanului nr. 7, dar datorită întreruperii temporare a furnizării agentului termic și inerției sistemului de termoficare, în această seara nu se vor putea asigura parametrii nominali pentru căldură și apă caldă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat locuitorilor afectați de întrerupere în această perioadă și vă asigurăm că am luat toate măsurile necesare pentru executarea într-un timp cât mai scurt a tuturor manevrelor necesare, astfel încât să revenim la valori normale ale parametrilor agentului termic.
Director General CET Govora,
Ion ROESCU