FOTO: Accident grav pe Valea Oltului, la Balota! Coliziune între un autocar și un autoturism
Accident rutier grav noaptea trecută, în jurul orei 03.00, pe DN 7 – Valea Oltului, în zona Balota, județul Vâlcea. Un autocar care transporta 21 de persoane și un autoturism au intrat în coliziune. Șoferul mașinii a fost grav rănit, el fiind găsit în comă de cadrele medicale ajunse la fața locului.
“La fața locului, s-au deplasat : o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. In urma impactului a rezultat o victimă încarcerată în autoturism (un bărbat de 24 de ani din localitatea Boișoara).
Pentru salvarea acestuia, s-au efectuat manevre de descarcerare.
La scurt timp de la sosirea echipajelor la locul intervenției, victima aflată în comă a fost extrasă din autoturism și i s-au acordat îngrijiri medicale, de către paramedicii SMURD și un medic din Hunedoara, aflat în trafic și ulterior, de către personalul medical sosit la locul intervenției. La scurt timp, acesta a fost transportat la UPU Sibiu, pentru îngrijiri și investigații suplimentare.
Din rândul celor 21 de pasageri din autocar, o singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, aceasta suferind un atac de panică.
Pe toată durata intervenției, traficul rutier a fost blocat”, a precizat Plt.adj Fulger Octavian, purtător de cuvânt ISU Vâlcea.