SCM e pe val. Vâlcea a învins campioana!
SCM Râmnicu Vâlcea a făcut cel mai bun meci din acest sezon competițional atunci când era mai mare nevoie. Elevele lui Dahl veneau după o înfrângere dureroasă cu Gloria Buzău și au primit vizita campioanei en-titre a României, Rapid București. În fața unor spectatori cum doar la Vâlcea sunt, giuleștencele au început disputa mai bine și în minutul 22 aveau cinci goluri avantaj. Au urmat opt minute senzaționale pentru SCM care a întors rezultatul de pe tabela de marcaj și a intrat la cabine în avantaj: 13-12. A urmat o repriză a doua palpitantă, trăită la maximum de toată asistența. Vâlcea și-a mărit avantajul la trei lungimi de undă dar Rapid a revenit și a preluat avantajul 21-22. Cu zece secunde înainte de final era egalitate la 36 după ce oaspetele marcaseră în inferioritate numerică. Atac fulger pentru echipa noastră și Kovacevis a punctat cu o aruncare inteligentă de la distanță, în chiar ultima secundă. S-a terminat 37-36 și elevele lui Dahl sunt în graficul luptei pentru podiumul clasamentului.