Primă specială pentru fotbaliștii de la Otăsău
Extrem de interesantă pare lupta “la vârf” în această ediție de campionat a Ligii a IV-a. Alături de cele două echipe care se bat, se pare, pentru titlul de campioană, “o nucă tare” pentru celelalte competitoare se anunță a fi și FC Păușești Otăsău. Echipa din localitatea primarului Cătălin Avan are un golavaraj extrem de bun după 5 partide jucate până acum: 28 goluri marcate și doar 5 primite. FCPO are un meci mai puțin disputat, acasă, cu Oltețul Alunu. Pentru a-i impulsiona în a scoate rezultate bune, primarul Cătălin Avan i-a anunțat pe jucători că vor primi 900 de lei (de “căciulă”) în cazul în care scot punctaj maxim (9 puncte) din confruntările cu Sparta, Mateești și SCM.
FCPO are un egal la Sparta (1-1), o victorie concludentă (6-1) pe teren propriu, cu Viitorul Mateești, iar în weekend joacă în Zăvoi, cu SCM.
Pentru trupa antrenată de Robert Olaru continuă meciurile tari: în etapa a 8-a la Păușești merge Foresta Malaia dupa care vin alte două meciuri “de foc”, la Mihăești, cu Chimia, și acasă, cu CS Mădulari. În acest moment, FCPO (cu un joc mai puțin) are al treilea atac din serie 8 goluri marcate (alături de Chimia), după Sparta (30 de reușite în 5 partide) și SCM (28 de goluri înscrise). Și la goluri primite, formația primarului Cătălin Avan stă bine: a doua apărare (alături de Sparta – ambele formații cu câte 5 goluri primite). Cea mai bună apărare a seriei o are viitoarea adversară a formației din Păușești, SCM (doar 4 goluri primite, dar în 6 meciuri). (Gabriel Cîrjaliu)