FOTO: CUPA TOAMNEI LA GALICEA
Săptămâna Europeană a Sportului a fost marcată în comuna Galicea de o competiţie interesantă.
Săptămâna Europeană a Sportului, eveniment iniţiat de Comisia Europeană şi menit să promoveze sportul şi activitatea fizică sub motto-ul, # Be Active, s-a desfășurat vineri, 30 septembrie, la Galicea.
La eveniment au participat sportivi ai școlilor din Galicea, Olanu, Drăgoeşti, Stoileşti, Urşi, Dănicei.
Foarte puţine şcoli din ţară au organizat activităţi în cadrul acestui proiect iar Şcoala Gimnazială din comuna Galicea este una dintre ele.
Primarul Florin Alexandru Mărăcine spune că deşi primăria a susţinut competiţia cu apă, sucuri, diplome, cupe şi premii, competiţia “Cupa Toamnei la Galicea!”, meritul principal al organizării evenimentuui îl are profesorul de educaţie fizică şi sport Adrian Albinaru.
“Felicitări Şcolii Galicea pentru organizare, tuturor participanţilor, cât şi domnului profesor, Albinaru Adrian, pentru implicarea deosebitĂ! Locul 1 a rămas la Galicea!”, a precizat primarul Florin Mărăcine.
Redacţia “Eveniment Vâlcean” transmite felicitări conducerii Școlii Galicea pentru organizare, tuturor participanților, primarului Florin Mărăcine, cât şi profesorului Adrian Albinaru. (Traian Guminski)