218 sancțiuni și amenzi de 37.600 lei date de polițiștii vâlceni
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfășurat acțiuni tip “Blitz” pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și reducerea cauzelor generatoare de accidente de circulație.S-a acționat atât în municipiul Râmnicu Vâlcea, cât și pe drumurile naționale, județene și comunale de pe raza județului. Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificate 341 de vehicule, legitimate 382 de persoane și au fost efectuate peste 50 de testări cu aparatul etilotest. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 218 sancțiuni contravenționale, în valoare de 37.600de lei. Totodată, au fost reținute 17 permise de conducere, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare și au fost constatate 2 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.