Consiliul Județean Vâlcea sprijină din nou fotbalul vâlcean
Sala Mare a Consiliului Județean Vâlcea a găzduit Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal Vâlcea, eveniment la care a fost prezent și președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu. Cu acest prilej reprezentanții tuturor echipelor afiliate la AJF au primit din partea Consiliului Județean câte cinci mingi, plase noi pentru porți, truse medicale și spray-uri cu kellen. De asemenea, cele șase echipe de fotbal feminin au primit echipamente sportive complete. Nu au fost uitat nici arbitrii care oficiază la partidele din cele trei serii ale fotbalului vâlcean, ei primind câte un trening și câte un tricou de prezentare.
“An de an am sprijinit fotbalul vâlcean și așa vom face și în perioada următoare. Vreau să-l felicit pe domnul președinte al AJF, Adrian Comănescu, pentru că a promovat un program de sprijin cu finanțare de la Consiliul Județean Vâlcea. Sportul trebuie să devină o prioritate națională într-o eră a digitalizării”, le-a spus celor prezenți președintele Constantin Rădulescu.
“Îi mulțumesc public domnului președinte în care am găsit cel mai important partener al AJF Vâlcea. Sunt convins că o să fie alături de noi și în continuare”. a completat președintele AJF, Adrian Comănescu.
În ultimii ani, CJ Vâlcea a sprijinit fotbalul vâlcean cu peste un milion de lei.