Amenzi pentru societăți comerciale din domeniul turismului
În scopul prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală în domeniul turismului și a domeniilor conexe, în data de 4 august, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat verificări pe raza stațiunilor Ocnele Mari și Băile Govora din județul Vâlcea. Obiectivul acțiuni a fost verificarea respectării legalității funcționării piscinelor/ștrandurilor, cât și legalității activităților de comerț prestate în proximitatea acestora, de către operatorii de turism, prestatorii de servicii conexe turismului și de alimentație publică. Verificările au fost efectuate în cooperare cu specialiști din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea și au vizat activitatea a 4 societăți comerciale. Neregulile constatate au privit atât deficiențe legate de fiscalizarea sumelor încasate de către comercianți, cât și abateri de la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor. Astfel, specialiștii din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vâlcea au aplicat 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1200 de lei, pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr.985/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vâlcea au aplicat alte 2 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 1500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr.28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind confiscate și sumele de bani nefiscalizate cu ajutorul aparatului de marcat.