Încep lucrările de introducere a reţelei de gaze naturale pe strada Islazului şi intrarea Pieptea
Conform angajamentului luat de primarul Mircia Gutău şi în urma discuţiilor şi a bunei colaborări cu operatorul zonal al distribuţiei de gaze naturale, luni, 25 iulie, demarează extinderea reţelei de gaze pe strada Islazului şi pe intrarea Pieptea, lucrare finanţată de compania Engie România. Lungimea noii reţele va fi de 2234 m, iar numărul estimat al beneficiarilor este de aproximativ 70 de gospodării. Lucrările se vor desfăşura etapizat, pe tronsoane cu lungimi de 100 – 200 m (în funcţie de zonă), fără a se bloca circulaţia rutieră.
Municipalitatea Râmnicului are deja aprobat pentru finanţare, prin Programul ”Anghel Saligny”, proiectul ”Extindere reţea de gaze naturale în Municipiul Râmnicu Valcea” cu o alocare de la bugetul de stat de 30.110.351,17 lei, dintr-o valoare totală a investiţiei de 31.442.704,94 lei (inclusiv TVA), proiect prin care se propune extinderea reţelei cu peste 35 km în zonele Troianu, Copăcelu, Căzăneşti, Stolniceni, Râureni, Goranu, Dealul Malului, Ştirbei Vodă – Aranghel, Colonie Nuci, Buda – Poenari şi Ostroveni şi de care vor beneficia peste 1000 de gospodării.