Festivalul Peștelui la Budești
La finalul acestei luni va avea loc o nouă ediție a Festivalului Peștelui, eveniment găzduit de comuna Budești. Programul este unul variat și interesant și sunt așteptați mulți vâlceni care să deguste preparatele din pește, dar și să asiste la programul artistic.
Sâmbătă, 30 iulie, programul artistic este deschis de Dj Joe, pe scenă urcând în a doua parte a zilei trupa Bunghy Band, seara încheindu-se cu un concert susținut de Mira. A doua zi, duminică 31 iulie, pe scenă vor urca artiști de seamă ai muzicii populare românești, precum Niculina Stoican, Marcela Fota, Valentin Sanfira, Nicolae Datcu, Dan Albulescu și prietenii, festivalul încheindu-se printr-un frumos foc de artificii.
Pe parcursul festivalului, atmosfera va fi întreținută de Dj Joe printr-un spectacol de muzică atent selecționată, asigurând un mix de calitate și bună dispoziție.
Ca și în anii precedenți, în cadrul Festivalului Peștelui, vor fi premiate atât activitățile sportive, cuplurile care împlinesc 50 ani de căsătorie, cât și mult așteptatul concurs gastronomic cu preparate din pește.