VIDEO: Acord de Parteneriat între CJ Vâlcea și Primăria Vaideeni pentru realizarea „Aventure Park”
În ședința ordinară a CJ Vâlcea, care s-a desfășurat marți, 31 mai 2022, în Municipiul Drăgășani, a fost aprobat un acord de parteneriat cu Primăria Vaideeni, în scopul întocmirii documentației necesare depunerii spre finanțare a unui proiect pentru realizarea Centrului de agreement „Adventure Park”.
În baza acestui parteneriat, CJ Vâlcea a alocat și suma de 250.000 lei, bani ce se vor folosi pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice.
Demersuri pentru realizarea unui parc de aventuri au mai fost făcute cu ani în urmă, însă, din cauza unui litigiu cu privire la amplasament, soluționat între timp, acestea au fost sistate.
“Am încheiat un nou acord de parteneriat, de această dată doar cu localitatea Vaideeni, care a obținut în instanță dreptul de proprietate asupra amplasamentului, și mergem înainte cu acest proiect, care vine să ofere o alternativă la turismul sezonier de iarnă.
Proiectul are ca scop realizarea unui centru de agrement – parc de aventuri (Adventure Park), cu: Alpine Coster, piste pentru kart-uri si trotinete, tiroliene, covoare rulante cu sistem tubing și pârtie de schi, precum și infrastructura necesară desfășurării unor astfel de activități”, precizează Constantin Rădulescu, președinte Consiliul Județean Vâlcea.