Proiect declarat eligibil! Tablete și alte echipamente pentru Școala Gimnazială Gura Văii
Proiectul “Îmbunătățirea infrastructurii TIC în domeniul E-Educație, comuna Bujoreni, județul Vâlcea” a fost declarat eligibil. Fondurile obținute de echipa Primăriei Bujoreni prin Programul Operațional Competitivitate, My Sims 2014, sunt nerambursabile, valoarea eligibilă a proiectului fiind de 853,080.60 lei (circa 170.000 de euro).
Astfel, elevii Școlii Gimnaziale Gura Văii vor primi 291 de tablete cu internet inclus pentru minim 24 de luni. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi achiziționate 23 de tablete grafice, 34 de laptopuri, 19 table interactive, 4 routere, 325 de sisteme de management pentru minim 12 luni, 19 camere WEB, 4 rețele LAN. De echipamente vor beneficia toți elevii Școlii Gimnaziale Gura Văii, precum și cadrele didactice, urmând ca tehnica să fie folosită în procesul de predare-învățare.
“Toate aceste proiecte pe care le implementăm în școlile din Bujoreni au ca principal scop evitarea abandonului școlar, dar și asigurarea egalității de șanse a elevilor din mediul rural față de cei din mediul urban și a copiilor proveniți din familii cu posibilități materiale scăzute față de cei cu o stare materială bună. Ne dorim copii educați în comună pentru că ei sunt viitorul. Sunt convins că micuții vor fi încântați de tablete și vom vedea, cu siguranță, o îmbunătățire a frecvenţei școlare și a rezultatelor la învățătură. Vom continua să implementăm proiecte cu fonduri europene în școlile din Bujoreni. O repet de fiecare dată și o voi face și acum: Educația este pe primul loc la Bujoreni! Investim în elevi, investim în viitorul comunei. Pe această cale aș dori să îi anunț pe cetățeni că în această perioadă vom depune mai multe proiecte spre finanțare. De asemenea, avem proiecte deja depuse care așteaptă finanțarea. Vom veni cu multe alte vești bune în scurt timp! Nu în ultimul rând, aș vrea să mulțumesc echipei de proiecte din cadrul Primăriei pentru toate eforturile depuse, pentru toate orele suplimentare lucrate și pentru implicarea necondiționată” – Gheorghe GÎNGU, primarul comunei Bujoreni.