Taximetrist bătut la Obârşia Lotrului! Cei trei bărbați reținuți de poliție!
În dimineaţa zilei de 31 iulie a.c., în jurul orei 5.30, poliţiştii au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat că a fost agresat fizic în zona Obârşia Lotrului.
În urma cercetărilor la faţa locului s-a stabilit că în jurul orei 2.30, tânărul din judeţul Gorj a transportat în regim taxi cu un autoturism trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 34 de ani, cu destinaţia Rânca. Ajunşi la destinaţie, pasagerii au solicitat continuarea deplasării până în zona Obârşia Lotrului.
Cei trei au avut o atitudine agresivă faţă de conducătorul auto, iar pentru o perioadă scurtă de timp acesta a fost introdus în portbagaj. Cei trei au distrus mai multe componente ale autovehciulului, dar şi o parte din caroserie. La un moment dat autovehiculul s-a defectat, motiv pentru care a fost abandonat de cei trei. Aceştia şi-au continuat deplasarea, iar victima a încercat să se întoarcă spre localitatea Novaci pentru a cere ajutor, reuşind să sune la 112.
Au fost consituite echipe de căutare a celor trei persoane bănuite de comiterea faptelor penale formate din echipă a luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei Staţiunii Voineasa, sprijiniţi şi de jandarmi.
Pentru identificarea celor trei poliţiştii vâlceni au beneficiat şi de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.
În urma investigaţiilor, poliţiştii au reuşit să stabilească identitatea celor trei persoane bănuite, dar şi o posibilă adresă, unde s-ar putea afla aceştia.
În urma activităţilor specifice, s-a reuşit identificarea şi prinderea celor trei.
Toţi trei au fost conduşi la sediul poliţiei, iar în baza probatoriului administrat, în această seară poliţiştii au dispus prin ordonanţă reţinerea pentru 24 de ore a acestora.
În prezent, cei trei sunt încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.