FOTO: Cadouri pentru copiii nevoiași, de la polițiști vâlceni
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, împreună cu voluntari au dăruit din sufletele lor unor copilași, nevoiași, un strop de bucurie în prag de sărbători. Polițiștii împreună cu câțiva voluntari au reușit să aducă zâmbetul pe buze a cinci copii, din comuna Mihăiești, județul Vâlcea, abandonați de mama lor și care se află în grija tatălui. Aceștia sunt cu posibilități materiale restrânse, dar cu o educație foarte bună. Este vorba despre copii împovăraţi de nevoi, încercaţi de viaţă, dar la care nu lipsește speranța și credința din suflete, ceea ce îi ajută să treacă mai ușor peste necazuri. După ce au aflat de povestea lor, polițiștii s-au mobilizat și le -au dăruit acestora, hăinuțe, încălțăminte, un televizor, produse alimentare și multe dulciuri. Copiii au fost foarte încântați și mulțumiți de micul gest al polițiștilor. De altfel, polițiștii au rămas surprins impresionați de educația copiilor și de preocuparea tatălui pentru aceștia.