Tânăr din Ghioroiu, reţinut pentru furt
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bălceşti au dispus jmiercuri, 27 iulie, măsura preventivă a reţinerii de 24 de ore faţă de un tânăr de 29 de ani, din comuna Ghioroiu, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi 2 fapte de conducere fără permis de conducere.
La date de 14 iulie a.c., ora 23.10, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la sustragerea unei biciclete de către un bărbat care conducea un autovehicul. În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit faptul că persoana vătămată a lăsat bicicleta lângă un gard, neasigurată şi s-a aşezat pe o banca la aproximativ 30 m. La un moment dat în dreptul bicicletei a oprit un autovehicul, conducătorul a luat bicicleta şi a plecat în direcţia Ghioroiu.
Identitatea persoanei bănuite de comiterea faptei a fost stabilită ca fiind G. Cosmin. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât tânărul bănuit de comiterea faptei se sustrăgea urmăririi penale în două dosare penale, a fost emis mandat de aducere pe numele acestuia. Fiind identificat, a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri. În baza probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a tânărului.