Nereguli depistate de polițiști la o societate de dezmembrare a mașinilor
La data de 29 martie a.c., în urma verificărilor efectuate de polițiști au fost descoperite nereguli la o societate din Bujoreni care desfășoară activități de dezmembrare și valorificare a autovehiculelor scoase din uz și a pieselor rezultate din acestea.
Polițiștii au descoperit 650 de litri de ulei de motor, uzat, 50 de litri de antigel și 4 litri de lichid de frână, depozitate neconform în recipiente din plastic, pentru care administratorul societății nu a procedat la predarea și eliminarea acestora prin încheierea unui contract cu o firmă autorizată în vederea colectării și eliminării deșeurilor periculoase.
În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, faptă prevăzută de O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului.
Acțiunile de genul vor fi efectuate și în perioada următoare.