SITUAŢIA CENTRALIZATĂ A LUCRĂRILOR DERULATE DE APAVIL SA ÎN MUNICIPIUL RM. VÂLCEA în perioada 19 – 25 martie 2022
APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 19 – 25 martie 2022 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.
AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Antim Ivireanu, Tudor Vladimirescu, Aleea Profesor Sergiu Purece și Apusului.
LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În vederea aducerii la starea inițială a terenului deteriorat în urma intervențiilor, s-au executat lucrări de amenajare prin betonare/asfaltare pe strada Lespezi până la strada Kalamata.
POMPE CURĂŢATE. S-au curățat manual și mecanizat pompele din zonele: Arinilor, Bd. Dem Rădulescu, Morilor, Goranu, Râureni, Bogdan Amaru și Pasaj Dacia.
PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale:
– s-a igienizat perimetrul rezervorului Cetățuia;
– s-au continuat lucrările de punere în funcțiune a Stației de pompare de pe strada Livezi;
– s-au continuat lucrările de conectare a rețelei de apă PEHD De 630 la rețeaua de distribuție apă potabilă OL PREMO 600 existentă pe strada Depozitelor;
– s-a înlocuit tronson rețea de canalizare menajeră pe străzile Calea lui Traian și Aleea Garoafelor;
– s-au continuat lucrările de extindere rețea de canalizare menajeră pe strada Zăvoieni;
– s-a continuat verificarea și curățarea gurilor de scurgere, a căminelor de canalizare menajeră și a colectoarelor, manual și mecanizat pe strada Calea lui Traian și bulevardul Dem Rădulescu;
– s-a adus la starea inițială suprafața carosabilă în zonele în care s-a intervenit;
– au fost aduse la cotă căminele de canalizare menajeră tasate/deteriorate.
REȚELE DE CANALIZARE MENAJERĂ CURĂŢATE. S-a intervenit pentru desfundarea, curățarea și spălarea mecanizată a rețelelor de canalizare menajeră și a gurilor de scurgere la următoarele adrese: strada Republicii – blocul R35, strada Kalamata, strada Știrbei Vodă, strada General Magheru – blocurile C3, G și S1, strada 1 Mai, strada Lucian Blaga – blocul A42/II, strada Calea lui Traian – blocurile A20, D2, S20, S19, S32 și S33, strada Mihai Eminescu – blocurile B13 și B14, Aleea Garoafelor – blocurile C21 și C32, Aleea Bradului – blocul C5, strada Nicolae Iorga – blocurile ANL1 și A27/3, Str. Henri Coandă – blocurile R11 și R12, strada Dr. Hacman – blocurile 85 și 122bis, Aleea Cocorilor – blocul 26, Aleea Trandafirilor – blocul B8, strada Gib Mihaescu – blocul 1 și bulevardul Pandurilor – blocul A5.
20 APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE. Tot în această perioadă au fost montate 20 apometre, dintre care 12 verificate și înlocuite și 8 montaje apometre noi. De asemenea, au fost realizate 9 lucrări de intervenție la contoarele de apă rece montate în rețea și au fost întocmite 4 avize de amplasament și 6 avize tehnice.