Investiții în învățământ la Muereasca
Primarul comunei vâlcene Muereasca, Ion Ungureanu, continuă să acorde o atenție deosebită actului de învățământ din localitate. Astfel, conducerea administrației locale a depus la Compania Națkională de Investiții un proiect amplu care are ca finalitate modernizarea și reabilitarea școlii gimnaziale de la Muereasca de Sus. O să fie înlocuit acoperișul și se vor efectua lucrări la instalațiile termice și electrice. De asemenea, proiectul conține achiziții de mobilier modern, dar și de calculatoare performante. Printr-un proces de reabilitare va trece și baza sportivă din vecinătatea unității de învățământ. Proiectul are o valoare de 1,1 miliane lei. (G.C.)