Amenzi de peste 45.000 de lei pe drumurile vâlcene
În zilele de 19 și 20 martie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, Polițiilor orășenești Horezu, Drăgășani, Bălcești și Govora au fost prezenți în trafic, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere în județul Vâlcea.
Polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere, în principal pe Drumul Național 7, Drumul Național 64, Drumul Național 67, dar și pe raza întregului județ, având ca scop asigurarea respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale la regimul rutier.
În cadrul acțiunilor au fost verificate 259 de autovehicule și au fost legitimate 304 persoane, fiind aplicate 158 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 45.000 de lei, pentru depășirea limitei legale de viteză, depășiri neregulamentare, neacordare prioritate vehicule și pentru alte nereguli.
Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 32 de permise de conducere, dintre acestea 23 pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 8 pentru depășiri neregulamentare, iar o sancțiune pentru neacordare prioritate vehicule.
De asemenea, au fost retrase și 7 certificate de înmatriculare.