Cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții comuna Gușoeni va mai finanța un obiectiv edilitar

Gușoeni este printre puținele localități rurale care, astăzi, are instituții locale noi, dar și recent reabilitate și modernizate.
Localitatea din apropierea municipiului Drăgășani are grădiniță cu program prelungit și normal, școala gimnazială, cămin cultural , sediu de primărie eficientizat și produce energia electrică necesară iluminatului public. Referitor la gaze, edilul a declarat că stația și racordurile le va face Transgaz, după care se vor face conectările. Urmează o altă investiție și anume construcția unei săli de sport. Primarul a spus că obiectivul respectiv este în licitație, iar după ce Compania Națională de Investiții va finaliza procedurile birocratice se va da ordinul de începere a lucrărilor. (T.G.)