Comuna Tetoiu are nevoie de un secretar la primărie

Funcția de secretar al unui UAT (Unitate Administrativ Teritorială) este extrem de importantă, persoana care o ocupă având sarcini și atribuții de serviciu care cu mare greutate pot fi efectuate eficient de alți salariați ai primăriei. Este vorba și de responsabilități mari privind actele, ședințele de Consiliu local, proiectele de hotărâri de consiliu și în general multe documente emise de autoritatea locală.
În comuna Tetoiu postul de secretar este vacant de 3 ani, după pensionarea fostului secretar, iar mai multe concursuri organizate pentru ocuparea acestui post nu au avut final fericit. Fie nu s-a prezentat nimeni (trebuie precizat că legea impune calificări pentru acest post care se întâlnesc mai rar la localnicii din mediul rural și puțini sunt cei calificați ce acceptă mutarea în localitate rurală definitiv sau o navetă lungă și obositoare), fie nu au obținut nota minimă necesară ocupării postului.
Luni, 14 martie, primarul Viorel Herăscu ne-a comunicat că are loc un nou concurs pe acest post și că atât el, cât și colegii din primărie speră ca de această dată să se rezolve această situație mai rar întâlnită ca o primărie să funcționeze cu postul de secretar ocupat temporar de alți salariați ai primăriei pe o perioadă așa lungă. ( T.G.)