FOTO: Accident grav la Călimănești în această dimineață
Un accident grav a avut loc în această dimineață la ora 07.08 în orașul Călimănești, pe DN 7, punctul Căciulata, între 2 autoturisme. În cele două mașini se aflau șase persoane, din care cinci au fost transportate la spital.
ISU Vâlcea a alocate un echipaj de Descarcerare și SMURD cu 6 subofițeri de la GI Rm. Vâlcea, 2 ambulanțe SAJ, a fost anunțat și SVSU Călimănești pentru asigurare măsuri PSI.
“Din cele șase persoane rănite (toți bărbați), cinci au primit îngrijiri preliminare la locul accidentului după care au fost transportate la UPU Vâlcea pentru investigații suplimentare. Încă o persoană a primit îngrijiri la locul accidentului, nefiind necesară transportarea acesteia la spital. Toți cei transportați la spital au vârste cuprinse între 34 de ani și 45 de ani, leziunile suferite fiind: traumatisme craniene, traumatisme toracice, politraumatisme, contuzii și escoriatiiȚ, au precizat pompierii vâlceni.