Adrian Bușu crede că următoarele 48 de ore sunt decisive pentru Ucraina
Președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea (ATOP), Adrian Bușu, spune că următoarele ore sunt decisive pentru războiul din Ucraina.
“Eu mă feresc să fac trimiteri către stări de nebunie ale lui Putin. Am învățat despre ruși că nu este bine să cazi în prima mișcare pe care au făcut-o și o fac liderii de la Kremlin. Rusul de rând este un cu totul altfel de om, în comparație cu occidentalii. Trebuie spus că între Rusia și Ucraina a existat o înțelegere în 1991. Ucraina trebuia să cedeze focoasele nucleare Federației Ruse și în schimb să primească gaze naturale la preț redus și să îi fie garantate granițele. Această înțelegere a funcționat până în anul 2013 atunci când a avut loc acea celebră mișcare populară denumită Maidan. Era clar că serviciile secrete occidentale au avut rolul lor. Care este miza militară? Vedem cu toții că războiul se poartă mai mult cu rachete. Închipuiți-vă rachetele cu cap nuclear, amenințarea supremă. Ca să poată intercepta eventualele rachete lansate de americani către obiective din Rusia, rușii au nevoie de 15 minute să-și ridice propriile dispozitive. Cu cât trupele americane vin spre granițele Rusiei, cu atât timpul de reacție ar mai scurt. Rușii au spus mereu ca trupele americane nu trebuie să avanseze spre granițele federației și că este nevoie de un spațiu pe care ei să-l controleze pentru a se ajunge la o anumită egalitate de șanse. După 2020 când Volodymyr Zelenskiy a câștigat alegerile, Rusia a tot amenințat Ucraina. Sincer am crezut că nu o să fie războiul de acum. Credeam că armata rusă va intra în cele două provincii separatiste, Doneţk şi Lugansk. Acum toată lumea se întreabă cât va dura războiul. Eu cred că Rusia a trimis trupe care nu sunt foarte bine pregătite. I-au fixat pe cei din Ucraina în orașe și acum o coloană mare este la porțile Kievului. Următoarele 48 de ore sunt cruciale”, a spus Adrian Bușu la Televiziunea VTV.